VIDEO | Scandal la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș”din Baia Mare

Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș”din Baia Mare a fost implicat într-un scandal, la care au fost nevoiți să intervină și polițiștii. Totul a  pornit de la nemulțumirea unor persoane care însoțeau un pacient la Unitatea de Primiri Urgențe. Scandalul a izbucnit în momentul în care recomdarea pentru pacientul, suspect de coronavirus, a fost de a rămâne internat la spital.Rudele s-au împotrivit vehement.

Scandalul ar fi pornit sâmbătă seara, de la faptul că rudele unei femei nu au dorit internarea acesteia, oamenii intrând efectiv peste medici. Femeia ar fi avut coronavirus. Pacienta a juns la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Dr. Constantin Opriș”din Baia Mare. În urma consultului, medicii au decis că starea de sănătate a femeii necesita internarea acesteia la spital. Rudele s-au opus vehement, moment în care a izbucnit scandalul.

Polițiștii băimăreni au fost solicitați prin apelul de urgență 112 să intervină în cazul acestui scandal provocat de mai multe persoane la secția UPU a Spitalului Județean Baia Mare. Aceștia  au reușit să aplaneze conflictul și au identificat patru persoane  recalcitrante, care au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991. De asemenea, o a cincea persoană a fost sancționată la Legea nr. 55 din 2020. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 4000 de lei.

Într-un final, pacienta ar fi fost trimisă acasă, după ce a semnat o declarație pe propria răspundere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.