ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună

Proiectul ”SIS – Sport, Incluziune, Sănătate” al Asociației Esperando se încheie în data de 31 octombrie.Începând cu 1 septembrie, tinerii cu dizabilități de la Asociația Esperando și elevi din unitățile de învățământ partenere, au participat la activități educative, sportive și recreative, organizate cu scopul de a promova un stil de viață sănătos, a dezvolta spirtul de echipă și de a încuraja incluziunea socială.

Activitățile au fost variate, interactive, adaptate:
– 3 întâlniri organizate în cadrul activității ”Sport pentru toți” care au avut loc cu ocazia ”Săptămânii Europene a Sportului” și au oferit cadrul potrivit pentru ca elevi de gimnaziu, studenți și voluntari să interacționeze cu tinerii cu dizabilități neuro-motorii, într-un cadru incluziv, în vederea dezvoltării abilităților motrice, a spiritului de echipă, a încrederii în sine și a unui stil de viață activ.
Au fost jocuri și activități sportive adaptate, provocări care i-au pus pe toți în mișcare și le-au oferit ocazia să interacționeze în mod firesc și să se susțină reciproc.
Pentru a avea o perspectivă diferită asupra accesibilității și importanței sprijinului oferit celor din jur, voluntarii și studenții au avut ocazia să simuleze, prin intermediul unor exerciții adaptate, situații care pot reprezenta bariere pentru persoanele cu dizabilități. Activitățile au avut loc la Școala Gimnazială Nicolae Iorga și în cadrul Centrului de Zi de Recuperare Esperando.
– Caravana pentru sănătate „Mișcare, Postură și Alegeri Sănătoase” – a ajuns în următoarele unități de învățământ partenere din Baia Mare: Colegiul Național ”Vasile Lucaciu”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”.
Deoarece este important să le oferim tinerilor informațiile și instrumentele de care au nevoie pentru a face alegeri sănătoase, în cadrul acestor întâlniri s-a discutat cu elevii despre importanța unui stil de viață sănătos, a unei posturi corecte, a mișcării regulate și a unei alimentații echilibrate.
Educația, conștientizarea și prevenția sunt trei pași esențiali pentru a învăța să avem grijă de sănătatea noastră și să acționăm din timp, înainte ca problemele să apară, nu doar atunci când trebuie să le tratăm.
– Au avut loc 4 ședințe de hipoterapie pentru îmbunătățirea echilibrului, coordonării, controlului postural și a stării generale de sănătate a tinerilor cu dizabilități neuro-motorii, implicați în proiect.
Mulțumim tuturor celor implicați în proiect, alături de care au dus mesajul în rândul copiilor și tinerilor din județul Maramureș.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș,finanțat în cadrul programului pentru finanțare nerambursabilă din bugetul județean a programelor, proiectelor și acțiunilor în domeniul tineret.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.