VIDEO | Progresul Șomcuta Mare bate la Baia Mare

Final neaşteptat în derby-ul maramureşean dintre CS Minaur Baia Mare şi Progresul Şomcuta Mare, partidă disputată sâmbătă după-amiază pe stadionul „Viorel Mateianu” în cadrul primei etape a returului. Nou promovata a câştigat toate punctele puse în joc, după victoria surprinzătoare cu scorul de 0-2, în urma unui joc slab al galben-albaştrilor, total opus celui din etapa precedentă cu Satu Mare.

Şomcutenii au dat prima lovitură a meciului încă din secunda 12, Mihai Gherghel scăpând singur cu Fila, după ce în prealabil Răduneaţă a driblat doi adversari imediat după primul fluier al partidei: 0-1. Băimărenii erau foarte aproape  să încaseze un nou croşeu peste alte trei minute, şutul lui Marco Petran lovind ambele bare. Jucătorii lui Minaur realizează că vor avea parte de o partidă dificilă şi pun în pericol poarta adversă imediat, la ocaziile semnate de Donca – lovitură liberă în bara transversală, şi Giurgiu – ratare imensă din 6 m. Băieţii lui Dorin Toma vor marca, totuşi, în minutul 37, prin Serediuc, dar golul este anulat pentru offsaid. Iar repriza se va încheia cu alte două situaţii, ivite pe contraatac, de Pohl şi Paşca.

Nici în partea secundă CS Minaur nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, chiar dacă au dominat autoritar şi au ratat câteva ocazii clare. Berindea putea aduce egalarea în minutul 52, dar finalizează cu un şut din poziţie accesibilă pe lângă. Jucătorii antrenaţi de Cristian Bogdan vor specula imediat o nouă fază de contraatac, în urma unei dezorganizări în defensiva adversă, Marco Petran trimiţând din careu pe lîngă Fila: 0-2. Chiar dacă mai beneficiază de trei oportunităţi clare, la şuturile lui Serediuc (54, bară), Ofrim (61) şi Măhălean (77), ultimele două parate excelent de Iuliu Roşiianu.
Progresul Şomcuta câştigă trei puncte nesperate mari de tot în lupta pentru supravieţuire, iar CS Minaur înregistrează un eşec care nu-i cade deloc bine în lupta pentru supremaţie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.