Selecționerul Sandu Iacob a stabilit jucătorii care vor participa la meciurile cu Franța și Polonia, din preliminariile EHF Euro 2028. Naționala de handbal masculin se reunește pe 30 octombrie, la București, pentru un stagiu de pregătire în vederea celor două partide oficiale care urmează. România are un prim meci cu Franța (5 noiembrie, ora 21.00), la Aix-en-Provence, iar mai apoi un al doilea, la Tulcea, cu Polonia (8 noiembrie, ora 19.00), notează site-ul CS Minaur.
România face parte din grupa a 6-a, alături Franța, Polonia și Letonia. Primele două clasate merg direct la turneul tinal, acolo unde vor mai ajunge și cele mai bune dintre echipele clasate pe locul 3 din grupe.
Pentru cele două meciuri au fost convocați următorii juicători: Ionuț Iancu, Dan Vasile, Dumitru Rusu – Antonio Bordeanu, Robert Nagy (ambii de la Minaur), Mihai Babă, Andrei Buzle. Liviu Caba, Călin Căbuț, Gabriel Cumpănici, Andrei Drăgan, Demis Grigoraș, Dragoș Hanțaru, Robert Militaru, Nicușor Negru, Ionuț Nistor, Bogdan Oancea, Bogdan Rață, Daniel Stanciuc, Roland Thalmaier. Oficiali: Sandu Iacob (principal), Cedric Sorhaindo (secund), Ionuț Ciobanu (antrenor cu portarii).
De asemenea, a fost alcătuit un lot lărgit al echipei naționale, de 35 de jucători. Pe lângă cei doi sportivi de la Minaur care vor onora convocarea de acum, în vizorul tehnicienilor mai sunt și alți trei jucători de la Minaur: Tudor Botea, Erik Pop și David Pavlov.
Sursa foto: CS Minaur

Lasa un raspuns