DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
Cine va duce, ținând-o între dinți, Iubirea pe malul celălalt? Iubirea, care leagă omul de Oraș, de Cămin, de locul în care trăiește, Iubirea care este la fel de oarbă, devotată și infinită precum cealaltă, cea Adevărată, și pe care cu o profundă părtinire – dar totuși cu rigoare și cu un profesionalism neînduplecat, care menține evidența și corectează până și ultima virgulă, și cel mai neînsemnat nume sau cea mai neînsemnată dată – a reprezentat-o istoricul-arhivar BALOGH BÉLA?

În februarie anul acesta, la a 90-a sa aniversare, scriam: datorită muncii sale știm astăzi mult mai multe despre evenimentele de cotitură ale trecutului orașului nostru, dar și despre fostul liceu reformat din Sighetu Marmației și elevii acestuia. Fără cercetările sale stăruitoare documentele proceselor vrăjitoarelor din Baia Mare ar fi zăcut poate în continuare pe rafturile arhivei băimărene, am vedea mai puțin clar actorii și evenimentele locale ale revoluției din 1848–1849, iar cunoștințele noastre despre istoria mineritului și a monetăriei din Baia Mare – despre care ne-a povestit în repetate rânduri, mereu cu plăcere, cu o exigență și un profesionalism de invidiat – ar fi mult mai sărace.

Nu a lăsat trecutul orașului și al regiunii să se șteargă din memoria colectivă. În studiile de istorie culturală, având ca subiect Baia Mare și Satu Mare, în numeroasele articole de presă și în cadrul tururilor ghidate de cunoaștere a orașului, nu a vorbit doar despre trecut, ci – poate fără să observăm – a ridicat surse istorice în conștiința publică, devenind astfel – ca demn urmaș al lui Gyula Schönherr și Károly Szász – unul dintre cei mai importanți protagoniști ai istoriografiei locale din Baia Mare.

Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi. Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi, s-o trecem pe malul celălalt chiar și ținând-o între dinți, întinși pe un curcubeu, fără șovăire. Asupra pașilor noștri, care în acest anotimp al credințelor zdruncinate vor să sperie vulturii, dar sunt ezitanți și slabi, de azi înainte el veghează doar de Sus.

”Viața, de mi se sfârșește,
cântec de greier cine iubește?
Cine suflă foc pe ninsa creangă?
Pe curcubeu cine se-ncoardă?
Cine-mbrățișează șoldul stâncilor, ca țărâna moale a câmpiilor?
Cine dezmierdă arterele, și părul crescut în perete?
Cine ridică credințelor false, din înjurături, catedrale?
Viața, de mi se scufundă, vulturul-bărbos cine alungă?
Și cine duce între dinți strângând Dragostea, pe celălalt pământ?” – versuri de Nagy László
Odihnește-te nenea Béla în pace, în liniște…
Dávid Lajos

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.