Bobotează, care este pe 6 ianuarie, reprezintă o sărbătoare importantă pentru toți credincioșii, marcând momentul în care Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan Botezătorul, la vârsta de 30 de ani. Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin. Creștinii de la parohia ”Sfinții Mihail și Gavriil”din Sighet au pornit într-o procesiune până la râul Iza, unde a avut loc procesul de sfințire a apei.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce.

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasma se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujbă pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

Boboteaza, sărbătorită pe 6 ianuarie, însoțită de Sfântul Ioan Botezătorul, care este prăznuit pe 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă, care au început în ajunul Crăciunului.La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intra în ritmul normal al lucrurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.