VIDEO | Recomandări pentru şoferii care circulă pe timp de iarnă, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă şi polei

Temperaturile scăzute din ultimele zile, au prilejuit apariția primului sttrat de zăpadă în unele zone din Maramureș. În aceste condiții, poliţişti rutieri maramureşeni vin cu o serie de recomandări pentru şoferii care circulă pe timp de iarnă, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă şi polei.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo rutiere. Distantele de frânare sunt mai mari iarna, motiv pentru care șoferii sunt rugați să păstreze o distanţă suficientă faţă de vehiculul din faţă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă.

Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie şi nu efectuaţi depăşiri riscante deoarece puteţi derapa foarte uşor.

Autovehiculul trebuie echipat corespunzător, cu anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant.

Participanţii la trafic sunt rugaţi să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale şi oglinzilor retrovizoare, să deszăpezească ştergătoarele şi să se asigure că sistemele de încălzire funcţionează înainte de a porni la drum.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri.

Înainte de a pleca la drum, ascultaţi cu atenţie previziunile meteorologice şi fiţi la curent cu cele mai noi informaţii. Puteţi folosi şi aplicaţii de telefon care monitorizează în permanent starea vremii.

Anotimpul rece solicită bateria mult mai mult decât în tot restul anului. De aceea este indicat să verificaţi bateria periodic pe timpul iernii. Temperatura scăzută reduce substanţial puterea bateriei.

În cazul în care situaţia o cere, apelaţi numărul de urgenţă 112, şi oferiţi toate informaţiile necesare pentru ca echipajele de salvare să poată ajunge cat mai rapid la dumneavoastră. Asiguraţi-vă că aveţi telefonul încărcat atunci când plecaţi la drum. Folosiţi o baterie externă dacă drumul durează foarte mult.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.