VIDEO | Evaluarea Națională – niciun elev din Maramureș nu a avut temperatura peste maximul admis

Ieri s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a. La proba scrisă de limba și literatură română au fost 3968 de candidați din județul Maramureș, 263 neprezentându-se la examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș niciun candidat nu a susținut examenul cu subiectele de rezervă, iar tentative de fraudă nu au existat.  Următoarea probă, la matematică, va avea loc miercuri, 17 iunie, iar ultima probă, la limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00, și 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.