Angajate ale Ambasadei Irakului din Bucureşti acuză un consul de agresiune sexuală

Angajate ale Ambasadei Irakului din Bucureşti acuză un consul de agresiune sexuală

Abuzurile sexuale asupra celor două românce, angajate la Ambasada Republicii Irak în România, ar fi început în primăvară, spun femeile. Mohammed Ibraheem Waheed AL-AZZAWI a devenit şeful misiunii diplomatice a Irakului în ţara noastră în luna ianuarie, după ce ambasadorul a fost rechemat în ţara sa. Iar cât timp consulul a fost la conducerea ambasadei, ar fi făcut ce a vrut cu angajaţii, fără să aibă cineva curaj să-l denunţe.

Prima agresiune: «M-a pupat pe gât şi m-a mângâiat»
Consulul, instalat deja de mai bine de trei luni la conducerea Ambasadei Irakului la Bucureşti, comandă un ceai. Florentina, angajată de aproape 10 ani la ambasadă, urcă în biroul acestuia cu tava. Femeia, căsătorită şi mamă a doi copii, spune că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă.
„I-am dus ceaiul, i-am zis: «Good morning, sir».
El a venit înspre mine și a început să mă pupe pe gât și să mă pipăie pe spate, la care eu bineînțeles m-am opus. Și i-am spus că nu este frumos ce face, că nu accept. S-a restras într-un final”, povesteşte Florentina Crăciun, una dintre angajatele Ambasadei Irakului din Bucureşti, care a acceptat să discute cu reporterii ziarului Libertatea despre calvarul prin care spune că a trecut.
Este conştientă că nu poate dovedi că a fost agresată sexual sau hărţuită. Că orice judecător i-ar respinge cazul fiindcă e cuvântul unei ospătăriţe împotriva cuvântului unui diplomat. Dar în acelaşi timp e strigătul de ajutor al unei femei, al unei mame, al unei soţii care vrea să se facă dreptate.
„Eram obligată să îl duc, că asta era munca mea. A doua oară mă aștepta în fața biroului şi a început să mă pipăie. Am început să plâng și m-am dus iar și le-am zis că nu e normal ca într-o ambasadă să se întâmple așa ceva”, descrie Florentina a doua agresiune sexuală la care spune că a fost supusă de Al-Azzawi.
Iar ceilalţi funcţionari din ambasadă nu au făcut nimic! Contabila i-ar fi spus că femeilor irakiene religia nu le permite să acuze un bărbat sau să-l tragă la răspundere, iar alţi doi funcţionari i-au spus că nu au ce face, „el are funcția cea mai mare”, iar ea o să fie dată afară. Şi fiindcă nu a avut altă variantă, a rămas în slujba consulului.
Articolul integral pe www.libertatea.ro 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.