Jandarmii la hramurile „Izvorul Tămăduirii” din Petrova şi Rohia

Jandarmii la hramurile  „Izvorul Tămăduirii” din Petrova şi Rohia

20 de jandarmi vor fi prezenţi pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia hramului mic „Izvorul Tămăduirii” – Mânăstirea Rohia în perioada 09 – 10 mai. La eveniment sunt aşteptaţi aproximativ 5000 de persoane.
Jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică şi la hramul Mânăstirii Lăpus în data de 10 mai a.c., unde sunt aşteptate aproximativ 2000 de persoane.
Jandarmii sigheteni vor asigura măsurile de ordine publică la mânăstirea Izvorul Tămăduirii din Petrova, unde sunt aşteptaţi aproximativ 2000 de credincioşi.
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări:
– cei care participă la aceste evenimente să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– participanţii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
     Jandarmeria Maramureş reaminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.