Trei accidente în ultimele 24 de ore

O femeie a fost rănită în urma unui accident care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Baia Mare. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr de 23 de ani, din Baia Mare, a condus un autoturism pe strada Oituz din municipiu, iar când a ajuns la intersecția cu bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 37 de ani din București. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul bărbatului și  0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferiței. În cauza a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, ieri dimineaţă, în jurul orei 5, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe DN 1C din direcţia Lăpuşel înspre Baia Mare. Un bărbat de 53 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui tir, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers de pe banda II pe banda I, lovind un autoturism condus o tânără de 24 de ani, din Mireşu Mare. În urma impactului autoturismul acroşat a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un parapet din beton. Șoferița a fost rănită ușor și a  fost transportată la spital.

Și la Leordina s-a petrecut ieri un accident. Un bărbat de 44 de ani din Ruscova a suferit leziuni după ce s-a răsturnat cu scuterul. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se fac cercetări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.