Anul 2011 este Anul European al Voluntariatului. Acest an este dedicat celor peste 100 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene care activează în domeniul voluntariatului, dar şi celor care le sprijină iniţiativele, precum şi beneficiarilor acţiunilor şi entuziasmului acestora. Din aceşti 100 de milione, 4 milioane sunt români, iar o parte din aceştia se află aici, la Sighetu Marmaţiei. Voluntari cu iniţiativă şi cu suflet, iar acum vorbim în mod special de membrii Asociaţiei “Fraţi Minori Capucini”, din Sighetu Marmaţiei, care pe lângă alte proiecte sociale, au reuşit şi anul acesta să organizeze, pentru al III-lea an consecutiv, “Sărbătoarea Voluntariatului”.
Sute de părinţi cu copii, dar şi sigheteni care susţin ideea de implicare civică şi responsabilă în acţiunile de voluntariat, au venit la Grădina Morii pentru a sărbători voluntariatul, în forma propusă de Asociaţia Fraţi Minori Capucini.
Pe scena de la Grădina Morii au urcat în cursul zilei de ieri, 5 iunie, numeroase grupuri de copii şi tineri din Sighetu Marmaţiei: Copiii de la Liceul Regele Ferdinand, copiii de la Grădiniţa Nr.9, copiii de la Şcoala Specială , Trupa MiniMaxi Dance, Anca Ilieş de la Şcola Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, copiii de la Centrul de Zi „Micul Prinţ”, Lola de la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, un grup de fete de la Casele de tip Familial din Sighet, copiii de la Grădiniţa Madre Colomba, un grup de băieţi de la Casele de Tip Familial din Sighet, Flavia Hojda şi trupa „Jumi Juma Acustix”. Pentru că tot ieri a fost şi Ziua Internaţională a Mediului, un grup de copii de la Grădiniţa Madre Colomba au prezentat şi o paradă a modei costumaţi în haine confecţionate din obiecte reciclate.Un grup de 15 copii voluntari de la Asociaţia „Speranţa”au prezentat un muzical „Forzza Venite Gente”, sub coordonarea îndrumătorului Camelia Korut, responsabil Centrul de Zi „Micul Prinţ”. Sighetenii s-au bucurat şi de prezenţa a două formaţii venite din Italia pentru a sărbători împreună cu noi Voluntariatul. Este vorba de băieţii de la Ismail şi Keyra. Dansuri populare, dansuri latino, dansul animalelor, majoretelor, dans turces, cântece vesele, parada modei, acorduri de chitară, scenete, toate acestea au întreţinut atmosfera pe parcursul a 4 ore, pe Platoul de la Grădina Morii.
În tot acest timp copiii au beneficiat de activităţi de animaţie, facepainting şi baloane modelate, toate pregătite de voluntari de la asociaţiile din Sighet.
Deoarece această sărbătoare a implicat mult simţ civic, la standurile de pe aleea de la Grădina Morii şi-au prezentat activitatea mai multe asociaţii din Sighetu Marmaţiei, reuşind totodată să înscrie noi membrii sau noi voluntari care să le sprijine demersurile următoare.
Tot cu această ocazie, organizatorii au făcut un apel umanitar pentru a veni în sprijinul a două tinere sighetence, care suferă de tetrapareză spastică. Este vorba de Pal Eszter Reghina, născută la Sighet , la data de 17.05.2005 şi Frasin Georgiana Mirela, născută tot la Sighet, la data de 03.05.2003. Toţi cei prezenţi au putut să le ajute prin achiziţionarea de obiecte de la standurile asociaţiilor. S-au strâns 2322 de lei, bani care vor fi împărţiţi celor două fetiţe. Costul operaţiei fiind de 1850 de euro fiecare.
Acest eveniment s-a realizat şi cu sprijinul Centrului multifuncţional Sighet, prin persoana doamnei Viorica Zlati. Asociaţiei Caritas, Fundaţiei Casa Famiglia Madre Colomba, Primăriei Sighet, Asociaţiei „5 Pani, 2 Pesci”, din Italia, liceelor, şcolilor şi grădiniţelor din Sighet. Parteneri media TV Sighet, Sighet FM şi Radio Sighet.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Sute de sigheteni care susţin ideea de implicare civică şi responsabilă au sărbătorit Voluntariatul la Sighet

Lasa un raspuns