AJOFM MARAMUREȘ: Rata șomajului în scădere

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș erau înregistrați 4.836 șomeri, rata șomajului fiind de 2,77 %, în scădere cu 0,10 pp față de luna august 2026. Din totalul șomerilor înregistrați, 2.503 sunt femei, reprezentând peste jumătate din totalul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Din totalul celor 4.836 șomeri înregistrați în evidențele AJOFM Maramureș, 1.418 beneficiază de indemnizaţie de şomaj iar 3.418 persoane sunt înregistrate ca și șomeri neindemnizați. Din șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, 1.203 șomeri provin din muncă și 215 sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ.
În funcție de mediul de rezidenţă, 2.115 șomeri provin din mediul urban și 2.721 sunt șomeri din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri sunt din grupa de vârstă 40-49 de ani în procent de 25% urmat de grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 55 de ani în procent de 19%. Cei mai puțini șomeri sunt din grupa dwe vârstă de 25-29 de ani, în procent de 7%.

Analiza structurii șomajului în funcție de nivelul de instruire relevă faptul că persoanele cu studii gimnaziale reprezintă cea mai mare pondere din totalul șomerilor înregistrați, cu un procent de 27%. Aceștia sunt urmați îndeaproape de cei cu studii primare sau fără studii (24%) și de absolvenții de studii liceale (24%). În același timp, persoanele cu studii profesionale cumulează 16% din total, în timp ce ponderile cele mai mici sunt înregistrate în rândul celor cu studii superioare (6%) și studii postliceale (2%).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.