SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Gala Micilor Campioni

Marți, 17 noiembrie, de la ora 16:30,  de Ziua Mondială a Prematurității, vor fi sărbătoriți micii învingători la Gala Micilor Campioni, ediția a IX-a, în holul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

În Secția de Neonatologie, cele mai mari victorii încep cu lucruri atât de mici: o mână care strânge un deget, o primă respirație fără ajutor, un copil care ajunge, în sfârșit, acasă.

Unii copii vin pe lume mai devreme decât trebuia și își petrec primele zile în terapia intensivă, unde fiecare gram câștigat este o victorie. Părinții lor învață să spere de la o zi la alta, iar echipa secției, sunt alături de ei zi și noapte.
”Când se întorc, ani mai târziu, și ne îmbrățișează, ne amintim cât de mici erau și vedem cât de frumos au crescut. De Ziua Mondială a Prematurității, îi sărbătorim la Gala Micilor Campioni, ediția a IX-a, chiar în holul spitalului.
Din 2016 până azi, secția a crescut odată cu ei, de la o maternitate de nivel II la Categoria III A. Doar în 2025, aici s-au născut 2.112 copii, 174 dintre ei înainte de termen”, a declarat Dr. Margareta Pârvănoiu.
La Parada Micilor Campioni copiii născuți între 2016 și 2026 urcă pe scenă și primesc trofeul de campion, în program:
– Povestea secției, de la începuturi până azi
– Colț de joacă, animație și candy bar pentru copii
– Moment muzical
 La final, fațada spitalului se luminează în mov, culoarea Zilei Mondiale a Prematurității.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.