VIDEO | Ştiinţa Explorări Baia Mare esecuri pe linie la turneul de la Dej

Ştiinţa Explorări Baia Mare a disputat primele două jocuri din noua ediţie de campionat, după ce în prealabil formaţia antrenată de Marius Botea a pierdut la „masa verde” confruntările din primul turneu, cu Știinţa Bucureşti şi „U” Cluj. Din păcate, formaţia băimăreană a cedat şi în turneul de la Dej, programat la finalul săptămânii recent încheiate

Ştiinţa Explorări Baia Mare a fost învinsă la Dej cu scorul, 1-3, de Unirea Dej şi Dinamo Bucureşti. Eşecuri puse şi pe seama cazurilor de Covid-19 care au lovit Ştiinţa Explorări, obligată să stea două săptămâni la carantinare, şi cu posibilitatea efectuării a numai 2 antrenamente înaintea turneului.

”În primul rând trebuie avut în vedere că am mers la Dej după o pauză de două săptămâni. Am avut înaintea aestor două meciuri doar un singur antrenament specific în sală și eu cred că acest lucru s-a văzut. Am pierdut însă, în fața unor echipe care au acuzat aceleași probleme pe care le-am acuzat și noi, respective număr redus de jucători la antrenamente sau chiar număr redus de jucători în competiții. Din punctual meu de vedere, aceste două săptămâni și-au pus clar amprenta asupra pregătirii jucătorilor”, spune Marius Botea, antrenor volei.

 Confruntările pierdute la ”masa verde, deși sunt contestate”, fac pate din regulament.

”Nu cred că putea fi o altă variantă la ora actuală, din câte cunosc eu s-a luat decizia cea mai potrivită, după multe dezbateri. Ce m-a frapat a fost că în momentul în care s-a luat decizia, dacă nu mă înșel, un singur club a ridicat această problemă. Cert e că nu am primit niciun răspuns.  Regulamentul prevede clar, dacă nu te-ai prezentat la un meci, pierzi cu 3-0, mai mult decât atât, ești exclus din competiție, ceea ce, în vremurile astea e chiar absurd. Rămâne varianta în care, dacă nu te prezinți la competiție, ai pierdut acest meci, fără punct în clasament”, spune Marius Botea .

Pentru sportivii băimăreni, urmează un meci greu la Zalău.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.