Cu toţii suntem nevoiţi să căutăm mereu noi soluţii pentru a depăşi perioada dificilă din punct de vedere economic pe care o traversăm cu toţii. Astfel, daca scumpirea carburantilor ii trimite pe maramuresenii de peste Deal sa alimenteze dincolo de granita, in Ucraina, de aici pana la a descoperi preturile mici la produsele alimentare nu a mai fost decat un pas.
Fie ca merg pe jos, cu bicicleta sau cu masina, sighetenii si cei din satele invecinate si-au facut deja un obicei din a merge la cumparaturi in Ucraina. Dupa cum arata statisticile, oamenii prefera, totusi, transportul cu masina, cel putin asta se vede in numarul tot mai mare de persoane care trec saptamanal prin Punctul Vamal Sighetu Marmatiei. Motivul acestui trafic intens, uneori extrem de obositor, pentru că implică statul la graniţă ore în şir, îl constituie preţurile mult mai mici practicate la magazinele de dincolo de graniţă, in special la alimentele de baza: zahar, ulei, orez, unde preţurile sunt cu 20, 30% mai mici decât în Sighet.
Oamenii aflati la rand pentru controlul vamal spun foarte senini ca este mult mai rentabil sa mergi pana “peste pod” la cumparaturi si se justifica cu preturile sunt mult mai mici de acolo.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Sighetenii aflaţi în Vama Sighet spun că este mult mai rentabil sa mergi până “peste pod” la cumpărături

Lasa un raspuns