VIDEO | Sigheteancă înjunghiată de soț de Anul Nou

Polițiștii din Sighetu Marmației au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe, după ce au fost sesizați despre faptul că o femeie din municipiu a fost victima acestor infracțiuni.

Faptele au fost sesizate prin SNUAU 112 aseară, la ora 20:42.Primele verificări efectuate la fața locului au relevat faptul că o femeie de 36 de ani a fost agresată de către soțul său de 39 de ani. Incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan și al stării de ebrietate în care se afla agresorul.

Victima, care a suferit leziuni corporale în urma agresiunii, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar față de agresor a fost dispusă măsura internării la Spitalul din Sighetul Marmației.

”Referitor la incidentul de violență în familie produs aseară la Sighetul Marmației, facem precizarea că în urma examinării medico-legale a victimei s-a concluzionat că cea în cauză prezenta leziuni care s-au putut produce prin lovire cu un obiect ințepător, în cadrul unei heteroagresiuni, fiindu-i pusă în pericol viața și integritatea fizică și necesitând 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În acest context, cauza a fost preluată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor” au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.