Sportivii Asociației Club Sportiv Maratin Rivulus Dominarum au obținut rezultate deosebite la cea de-a 38-a ediție a competiției internaționale de orientare sportivă Eger Grand Prix, desfășurată în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, în zona Parádfüred – Valea Ilona, din Munții Mátra, Ungaria.
La competiție au participat aproximativ 420 de sportivi, reprezentând 34 de cluburi din patru țări: România, Ungaria, Slovacia și Cehia, confirmând astfel caracterul internațional și nivelul ridicat al întrecerii.
Concursul a cuprins două etape de lungă distanță, desfășurate pe un teren dificil și solicitant, caracterizat prin numeroase zone stâncoase, văi adânci și o vegetație bogată și diversificată. Aceste condiții au pus la încercare atât pregătirea fizică a participanților, cât și capacitatea de orientare, atenția și rapiditatea luării deciziilor.
Reprezentanții ACS Maratin Rivulus Dominarum au demonstrat ambiție, perseverență și o foarte bună pregătire sportivă, reușind să urce pe podium și să obțină clasări meritorii în competiție.
Rezultatele sportivilor noștri au fost următoarele:
● F21B – Locul I: Pop Ioana
● F21Br – Locul V: Pop Maria
● Open – Locul II: Pop Miron
● Open – Locul III: Loi Denis
● Open Ethnic – Locul VII: Groza Mihai
Aceste rezultate reprezintă o nouă confirmare a muncii, dedicării și efortului depus de sportivi și antrenori, precum și a potențialului orientării sportive din județul Maramureș.
Participarea sportivilor la această competiție internațională a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Consiliul Județean Maramureș, prin intermediul proiectului sportiv finanțat prin fonduri nerambursabile.

Lasa un raspuns