Ungaria a deschis circulației, marți, 27 octombrie, primii 28,2 kilometri ai drumului expres M49, care va asigura o nouă legătură rutieră de mare viteză cu România, în zona Satu Mare.
Noul tronson din Ungaria face legătura între autostrada M3, în apropiere de Mátészalka, și localitatea Ököritófülpös. Drumul are două benzi pe fiecare sens, patru noduri rutiere denivelate, cinci intersecții cu sens giratoriu și 22 de structuri de artă.
Autoritățile ungare au anunțat că vor continua construcția drumului expres M49 până la granița cu România. Următoarea etapă presupune o investiție de aproximativ 190 de miliarde de forinți, iar termenul de finalizare este 30 iunie 2029.
România trebuie să construiască aproximativ 11 kilometri de drum expres, care să facă legătura între centura municipiului Satu Mare și frontiera cu Ungaria, în zona localității Oar. Proiectul, cunoscut și sub denumirea „Someș Expres”, presupune realizarea unei șosele cu două benzi pe fiecare sens, două noduri rutiere, două parcări și un centru de întreținere și control.
Deși documentația tehnică a fost realizată, iar procedura de achiziție publică a ajuns la desemnarea constructorului, investiția nu a intrat efectiv în etapa de execuție. Proiectul a fost afectat de întârzieri administrative și de blocaje în procedura de licitație. În anul 2024, licitația a fost suspendată timp de mai multe luni, pe fondul numeroaselor solicitări de clarificări formulate de constructori.
Noua conexiune rutieră va permite accesul mai rapid din nord-vestul României către autostrada M3, Budapesta și rețeaua europeană de autostrăzi. Proiectul este important atât pentru transportul de mărfuri, cât și pentru circulația persoanelor, având potențialul de a reduce timpii de deplasare și traficul de tranzit prin localități.

Lasa un raspuns