FOTBAL: Două competiții pentru copii organizate de AJF Maramureș

În perioada 26–30 octombrie, AJF Maramureș a „profitat” de vacanța copiilor, organizând pentru aceștia două competiții, la care au participat 18 echipe din categoria de vârstă U9 (născuți 2018) și 20 echipe din categoria de vârstă U10 (născuți 2017). Competiția s-a desfășurat la baza sportivă a Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu”.

„Meciurile au fost intense, precum pasiunea pentru fotbal a acestor copii și au început luni, chiar dacă vremea a fost ploioasă, continuând apoi joi, iar vineri s-au disputat semifinalele și finalele competițiilor”, informează AJF Maramureș.

La U9, în semifinale s-au calificat echipele CS Academica Recea, CS Minaur, Academia Dănuț Sabou și ACS Balance Vladimir, iar la U10 semifinaliste au fost Academia Dănuț Sabou, CS Seini, ACS Gloria Tăuții Măgherăuș și Academica recea.

La finalul competițiilor, ordinea în clasament a fost următoarea:

  • U9: locul 1 – Academica Recea; locul 2 – ACS Balance Vladimir; locul 3 – CS Minaur Baia Mare; locul 4 – Academia Dănuț Sabou.
  • U10: locul 1 – ACS Gloria Tautii Magherăuș; locul 2 – Academia Dănuț Sabou; locul 3 -CS Academica Recea; locul 4 – CS Seini.

„Tinerii fotbaliști și antrenorii acestora au fost premiați de către președintele AJF Maramureș cu diplome, medalii și cupe, după care s-au bucurat alături de cei dragi (părinți, bunici, prieteni), care i-au încurajat din tribune, întreaga competiție desfășurându-se într-un spirit de fair-play desăvârșit”, mai arată sursa citată.

Sursa foto: AJF Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.