VIDEO | România ajunge aproape de pragul de 3.000 de infectări cu coronavirus

România ajunge aproape de pragul de 3.000 de infectări cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost 2.958 de cazuri noi de COVID-19, un nou record al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. 50 din cazurile noi sunt în Maramureș.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 35 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 82 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat o linie TELVERDE 0800800165 la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.