REPORTAJUL ZILEI: Bal mascat la Liceul ”Leowey Klara”

REPORTAJUL ZILEI: Bal mascat la Liceul ”Leowey Klara”

Liceul Teoretic „Leowey Klara” din Sighetu Marmației a organizat sâmbătă o petrecere pentru a marca lăsatul secului și închierea sezonului rece. Tema aleasă pentru acest eveniment a fost balul mascat, prilej cu care zeci de prichindei s-au întrecut la inventivitate în ceea ce privește costumele și măștile. Idea balului mascat le-a aparținut cadrelor didactice care au dorit ca cei mici să aibă o astfel de petrecere.

„Balul mascat este la prima ediție și sperăm că vom putea continua și anul viitor. Ideea acestui eveniment a fost una comună. În timpul unui consiliu profesoral, colegii mei au venit cu această idee și am zis că ar fi bine să beneficieze și copiii de un bal mascat, noi adulții având deja balul nostru mascat. A fost foarte multă implicare și vreau să le mulțumesc celor care s-au implicat în organizarea evenimentului. Copiii au primit foarte bine acest bal după cum se poate vedea și din numărul celor care au participat”, a precizat directorul Liceului” Leowey Klara”, Attila Kosa.
Balul mascat a început la ora 10:00 și minute bune copiii și-au prezentat costumele în fața părinților și a cadrelor didactice. Buburuze, albinuțe, prințese sau pirați au fost câteva dintre cele mai admirate costume de la bal. După parada vestimentației, copiii au participat și la câteva ateliere de creație.
„Acesta este primul atelier în care fiecare elev primește bucăți de hârtie colorată pe care trebuie să le decupeze, din care la final o să iasă un cap de claun. Este un atelier de lucru manual, claunul și măștile sunt specifice acestui bal. Această activitate presupune și munca în echipă și individal. Avem și activități extracuriculare periodice unde facem lucru manual, dar și în timpul școlii”, a spus profesoara Juhos Emese. 
Activitățile au fost pe placul copiilor, iar acest lucru s-a văzut și în implicarea lor în atelierele de creație propuse de profesori.
„Aici facem un claun, îmi place această activitate. Am făcut până acum vreo 3 decupaje, îmi place foarte mult balul. M-am costumat în pirat, eu mi-am ales costumul și mama mea l-a făcut”, a explicat una dintre eleve.
„Eu acum decupez pentru un claun. Am mai multe feluri de piese, sora mea m-a învățat să decupez și este ușor. La balul de astăzi eu m-am costumat în înger, am costumul mai demult. Eu am vrut să fiu îngeraș”, a mărturisit Ivete.
Un alt atelier pe gustul celor mici a fost și cel de pictură. Măști colorate care au fost dăruite părinților sau care vor fi expuse la instituția de învățământ au prins contur din mâinile micilor pictori. Și părinții s-au implicat în aceste ateliere și i-au supravegheat pe copii.
„Avem un atelier de pictură aici, pictăm măști, nu îi îndrumă nimeni, pictează singuri. Modelele ar fi ideal să le conceapă ei, dar noi am expus acolo câteva modele”, a spus unul dintre părinții prezenți la bal.
De la balul mascat care marchează lăsatul secului nu au lipsit nici dansurile și muzica. Copii au avut ocazia să învețe câteva dansuri și melodii tradiționale maghiare.
„Aici învățăm să dansăm, învățăm tradițiile din Ungaria și păstrăm acest obicei. Nu este greu, este făcut pentru copii mici și noi ne-am ocupat să învețe cei prezenți pentru că ne place să dansăm. Profesorul  Lovasz Denes ne învață dansurile, sunt 15 copii la acest atelier. Învățăm dansuri pe melodii pentru copii, 2-3 dansuri o să exersăm”, a explicat Denisa, una dintre îndrumătoare.
De departe una dintre cele mai agreate activități a fost atelierul de muzică, unde copii au învățat să folosească unele instrumente muzicale și au cântat.
„Eu aici am organizat un atelier de muzică, am folosit toate instrumentele pe care le aveam aici în clasă, tamburină, sintetizator, chitară și am încercat să facem veselie de carnaval. I-am învățat două cântece și cred că le-a plăcut. A fost veselie multă, s-au bucurat foarte mult de instrumente că le-au putut folosi și au putut ține ritmul și ei. La fiecare 20 de minute se schimbă ateliere și acum urmează alt grup de copii”, a declarat învățătoarea Laura Kadar.
Pentru ca toate activitățile din cadrul balului să fie utile, profesorii alături de câțiva elevi mai mari au avut grijă ca fiecare atelier propus de ei să îi învețe un lucru nou pe copii.
„Acest bal este dedicat în primul rând copiilor și părinților care îi însoțesc. Balul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani inclusiv, sunt și foarte mulți copii mai mari, sunt elevii liceului nostru care vin ca și voluntari și ne ajută cu organizarea evenimentului. Copiii au fost ajutați de către părinți și de către cadrele didactice ale liceului nostru și astfel au rezultat aceste costume colorate și foarte frumoase. Avem 6 ateliere de creație, de lucru manual, fabricarea de diverse produse care sunt specifice balului mascat, atelier de pictură, de dans, de vopsit pe față și de împletitul părului și un atelier de muzică”, a explicat directorul Liceului ”Leowey Klara”, Attila Kosa.
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.