SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente

Vor fi restricții de circulație în aceste zile în unele zone din Sighetu Marmației, pentru desfășurarea a trei evenimente:

Critical Mass Sighetu Marmației organizează o paradă pe biciclete. Evenimentul va avea loc vineri, 25 septembrie, între orele 18:30-20:00, pe următorul traseu: Platoul ”Curtea Veche” – str. Ioan Mihalyi de Apșa – str. Bogdan Vodă până la sensul giratoriu de la Pompieri – strada Dragoș Vodă – strada Crișan (Centura Vama) – strada Nicolae Titulescu – strada Nicolae Grigorescu – strada Avram Iancu – strada Ioan Mihalyi de Apșa – Primăria Sighetu Marmației. Circulația rutieră va fi temporar restricționată.

Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației organizează evenimentul Marmația Cross, ediția a IV-a, în Parcul Grădina Morii. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 26 septembrie, în intervalul orar 08:30-12:00. Circulația rutieră va fi închisă in intervalul orar 10:00-11:00 după cum urmează: strada Mihai Eminescu de la Parcul Grădina Morii până la intersecția cu strada Szilagyi Istvan; strada Traian Bilțiu Dăncuș de la intersecția cu strada Mihai Eminescu până la intersecția cu strada Ion Ghica.

Rotary Sighet organizează evenimentul ”Promenada Inimilor”. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 26 septembrie, în intervalul orar 11:00-13:00, pe traseul: Platoul Curtea Veche – strada Mihai Eminescu – Parcul Grădina Morii. Circulația rutieră va fi temporar restricționată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.