PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie

Consiliul Județean Maramureș a inaugurat astăzi, 24 septembrie 2026, primul Parc de Specializare Inteligentă din județ, în Baia Sprie. Investiția marchează trecerea într-o nouă etapă: de la realizarea infrastructurii publice la dezvoltarea efectivă a investițiilor private, construcția halelor și crearea de noi locuri de muncă. Parcul de la Baia Sprie este primul dintre cele patru proiecte pe care Consiliul Județean Maramureș le dezvoltă în această etapă, alături de cele de la Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș și Fărcașa.

„Mesajul pe care îl transmitem astăzi din Maramureș este unul care trebuie să se audă și la București: susținerea mediului de afaceri este motorul economiei. Administrația trebuie să creeze condițiile în care firmele să poată investi, să se dezvolte și să creeze locuri de muncă mai bine plătite. Inaugurarea primului Parc de Specializare Inteligentă din Maramureș este un prim pas în această direcție”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

”Investiția, în valoare de 53,27 milioane de lei, a fost realizată de Consiliul Județean Maramureș. Parcul beneficiază acum de infrastructura necesară companiilor: drumuri, rețele de utilități, iluminat public și telecomunicații, precum și trotuare, piste pentru biciclete și spații verzi.Următorul pas important este atragerea cât mai multor companii care să investească aici, să se dezvolte și să creeze noi locuri de muncă”, a declarat Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Maramureș.

”Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie va fi un spațiu dedicat colaborării, creșterii și transformării economice, un mediu modern, cu infrastructură de ultimă generație, conceput pentru dezvoltare și progres”, a spus Alin Sebastian Bîrda, primar Baia Sprie.

Parcurile de specializare inteligentă se adresează companiilor care propun investiții cu o componentă reală de inovare. Firmele care aleg să se dezvolte aici trebuie să aducă produse, tehnologii, procese de producție sau soluții noi, iar proiectele eligibile pot beneficia de sprijin financiar de până la 2,5 milioane de euro.

„Nu vorbim despre niște simple parcuri industriale. Vrem să atragem afaceri care aduc ceva nou și care generează valoare adăugată. Scopul final este să avem investiții, locuri de muncă mai bine plătite și mai multă bunăstare pentru familiile din Maramureș”, a subliniat Gabriel Zetea.

Odată cu finalizarea infrastructurii publice, investitorii care au ales Baia Sprie pot intra în etapa autorizării propriilor construcții. Parcul pune la dispoziția viitorilor rezidenți infrastructura necesară dezvoltării activității economice: drumuri, energie electrică, gaze naturale, apă, canalizare și fibră optică. Președintele Consiliului Județean a arătat, însă, că inaugurarea de astăzi nu reprezintă punctul final al proiectului.

„Eu voi considera acest parc cu adevărat finalizat atunci când voi vedea prima hală construită, primii angajați care vin aici la muncă și primele taxe plătite către comunitatea din Baia Sprie. Infrastructura pe care am realizat-o este doar baza. Adevăratul rezultat îl vom vedea atunci când aici va exista activitate economică reală”, a afirmat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

Realizarea proiectelor a presupus și un efort financiar important din partea județului. Pentru parcul de la Baia Sprie, contribuția din bugetul județului reprezintă aproximativ 68% din valoarea investiției. În vederea asigurării cofinanțării proiectelor de dezvoltare economică, Consiliul Județean Maramureș a decis contractarea unui credit de peste 90 de milioane de lei.

„În 2024 am analizat fiecare investiție și fiecare sursă de finanțare. Nu îmi permit să pornesc un proiect dacă nu avem siguranța că putem asigura partea obligatorie a județului. De aceea, împreună cu consilierii județeni, ne-am asumat această finanțare. Am ales să investim în economie, pentru că dezvoltarea nu se poate face doar din bugete publice. Trebuie să construim instrumente prin care mediul privat să poată crește”, a precizat președintele CJ Maramureș.

Gabriel Zetea a arătat că administrațiile locale și județene trebuie să își schimbe modul de raportare la finanțarea dezvoltării.

„Au trecut vremurile în care o primărie venea permanent cu mâna întinsă la Consiliul Județean și în care consiliile județene așteptau doar bani de la Guvern. Trebuie să fim ingenioși, să folosim fondurile europene, instrumentele financiare și toate resursele pe care le avem pentru proiecte care produc dezvoltare și care fac viața oamenilor mai bună.”

Consiliul Județean Maramureș continuă, în paralel, dezvoltarea celorlalte parcuri de specializare inteligentă. La Șomcuta Mare lucrările sunt în execuție, la Târgu Lăpuș contractul de execuție a fost semnat, iar proiectul de la Fărcașa se află în pregătire. În perspectiva următorilor ani, administrația județeană își propune extinderea acestui model și către Maramureșul Voievodal, în funcție de viitoarele oportunități de finanțare.

„În Bihor și Cluj, parcurile industriale s-au dezvoltat în ultimii 20 de ani și au produs efecte economice importante. Noi avem acum șansa să recuperăm acest decalaj și, în plus, să construim un model adaptat economiei de mâine, bazat pe inovare. De aceea avem nevoie și în următorul exercițiu financiar european de fonduri care să susțină atât dezvoltarea acestor parcuri, cât și investițiile firmelor care aleg să vină aici”, a arătat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Șeful administrației județene a mulțumit ADR Nord-Vest pentru sprijinul acordat și a apreciat contribuția directorului general Marcel Boloș la dezvoltarea conceptului de parcuri de specializare inteligentă în Regiunea Nord-Vest, începând din anul 2021.

„Fără sprijinul ADR Nord-Vest, aceste proiecte nu ar fi ajuns aici. Am demonstrat deja că Maramureșul poate avea un ritm foarte bun de implementare și vrem să păstrăm această direcție. Dar cel mai important indicator pentru noi nu va fi câte proiecte am inaugurat, ci câte firme am adus, câte locuri de muncă am creat și câtă dezvoltare am generat pentru Maramureș”, a concluzionat președintele Gabriel Zetea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.