Cu câteva săptămâni în urmă Primăria Baia Mare a anunțat reconstituirea Arcului solar realizat de Ioan Marchiș, însă propunerea sculptorului de a fi amplasat pe Câmpia Tineretului, a stârnit respingere din partea Asociației”Protejăm Baia Mare”, iar majoritatea cetățenilor susțin că nu are ce căuta acolo.
”Considerăm că ideea amplasării Arcului Solar în zona menționată este necugetată și periculoasă pentru imaginea unei zone marcante a orașului nostru. Câmpia Tineretului (sau Câmpul Claustrului, după cum a fost denumită în trecut) reprezintă un punct de referință al orașului timp de mai multe secole. Aceasta a fost protejată (pe cât s-a putut) de edificarea unor case și construcții de mari dimensiuni, care nu se încadrau în peisaj. Denumirea câmpiei provine de la mănăstirea ordinului franciscan care a fost (după câte se cunoaște) ridicată în Evul Mediu. Ea nu a supraviețuit trecerii timpului. Mai târziu, odată cu secolele XIX și XX, câmpia a devenit unul dintre locurile preferate ale pictorilor. Din acest loc au fost realizate mai multe tablouri ale Școlii de Pictură Băimărene. Aceștia s-au luptat pentru păstrarea caracterului câmpiei. La sfârșitul secolului XIX, câmpia a fost cumpărată de către conducerea orașului, pentru a fi protejată de posibile intervenții nedorite. Tot aici, în anii ’30 ai secolului trecut, s-a încercat ridicarea mai multor vile moderniste superbe de către personaje înstărite ale orașului. Proiectele erau identice, ele fiind realizate la București. Se pare că edificarea lor a fost stopată, pesemne că exista o mare rezistență la vremea respectivă. Din păcate, în următoarele decenii și până în prezent, imaginea Câmpiei a fost în mare măsură degradată. Cu toate că nu toate construcțiile realizate sunt dizgrațioase, trebuie să recunoaștem că zona Câmpiei a fost supraîncărcată. De aceea, nu vrem ca acest Arc Solar să fie „cireașa de pe tort” (într-un sens negativ)”, relatează pe rețeaua de socializare Asociația ”Protejăm Baia Mare”.
Asociația vine cu argumente pentru care consideră că imaginea Câmpiei Tineretului nu ar trebui alterată de către Arcul Solar:
– Până în 1968, orașul Baia Mare nu a făcut parte din regiunea Maramureșului. Odată cu anul 1950 a început ruperea (din punct de vedere administrativ) sa de județul (în trecut comitatul) Sătmar din care făcuse parte secole la rând. Chiar și Câmpia Tineretului a început să prindă viață și culoare într-o perioadă în care orașul ținea de o altă regiune. Arcul Solar este o construcție asociată regiunii Maramureșului, după cum spune chiar autorul său, dl. Marchiș. Considerăm că edificarea unei astfel de creații într-o zonă nespecifică ei este total inoportună.
– În proximitatea Câmpiei Tineretului se află o serie de construcții printre care Arcul Solar nu s-ar putea integra. Construcțiile la care facem referire au fost realizate în perioada antebelică, cât și în cea interbelică. Dintre acestea amintim: casa Molcsany (finalizată în 1886-1887, în prezent „clădirea veche” a Colegiul de Arte), vilele Herțeg și Caba (strada Petőfi Sándor numerele. 8 și 10, edificate la începutul secolului XX), biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (inițial greco-catolică, edificată aproximativ în perioada 1938-1940), casa Sztracsnyek (Valea Roșie nr. 1, finalizată prin 1906-1907), casa Beregszászi (Valea Roșie nr. 5, finalizată prin 1906-1907), Casa Moișanu (Valea Roșie nr. 13, construită între anii 1931-1932).
– Nici dacă am așeza Arcul Solar lângă Muzeul de Etnografie, Stadionul „Viorel Mateianu” sau Muzeul Ostașului Român, rezultatul nu ar fi prea fericit. Adevărul este că nu se potrivește cu nimic din această zonă. Realizarea Arcului Solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia ar fi ca nuca-n perete.
Asociația precizează că dorește doar ca acesta să nu fie amplasat în zona Câmpiei Tineretului sau într-o altă zonă istorică a orașului. Consideră că acesta ar fi mai potrivit în locul în care a fost realizat inițial, în anul 1984. De asemenea, ar trebui luate în considerare alte locații unde se găsesc construcții din aceeași perioadă a comunismului.
Cetățenii văd Arcul solar mai degrabă într-un sens giratoriu, într-un cartier de blocuri, chiar și lângă Catedrala Sfânta Treime sau în Parcul Dacia, dar nicidecum pe Câmpia Tineretului.

Lasa un raspuns