VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”

Volumul „Peisaj din interior”, un album cu lucrările a zece copiii din grupa mare a Grădiniței Gabi din Baia Mare, coordonați de educatoarea Mădălina Șuștic și de artistul plastic Daniel Bozga, apărut la Editura Actaeon Books, a fost prezentat, luni, 9 noiembrie la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Moderatorul evenimentului a fost dr. Dana Buzura-Gagniuc, manager, la Revista de cultură ”Nord Literar. Despre album, despre activitatea care a dus la nașterea acestui volum, despre micii artiști a vorbit editoarea Daniela Sitar-Tăut, directoarea Grădiniței Gabi, prof. Gabriela Șpan, educatoarea Mădălina Șuștic și profesorul Daniel Bozga.

”Oricând mi-aș ilustra o carte cu aceste creații”, – a afirmat Dana Buzura- Gagniuc.
”10 copii, 10 universuri și moduri diferite de a privi și a interpreta lumea”, a spus Daniela Sitar-Tăut.
”Eu consider că arta este foarte importantă pentru a da frâu imaginației și pentru a ajuta copii să-și reprime emoțiile”, – a afirmat Gabriela Șpan.
”Sunt copii, care au învățat să vadă frumosul în orice, chiar și în lucrurile mărunte”, ne-a destăinuit Mădălina Șuștic.
”Acest album în esență nu este doar despre copii, el este ceea ce rămâne viu în noi toți, atunci când nu ne mai temem fiecare dintre noi să fim sinceri”, – a spus Daniel Bozga.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.