VIDEO | Recomandări ca angajații să lucreze de acasă

Ministrul de Interne recomandă instituțiilor publice și private să ia în calcul ca angajații să lucreze de acasă. Ministrul Marcel Vela a anunțat că autoritățile vor transmite circulare către instituții pentru analizarea posibilității  ca o parte din personal să-și poată desfășura atribuțiile de serviciu de la domiciliu.

De asemenea toate instituțiile publice și private au obligația de a asigura la toalete material destinat igienei persoanale – săpun, prosoape de hârtie și uscătoare de mâini.

„Se vor transmite circulare către toate instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispozitiilor art. 108, 110 din Legea 53/2003, Codul Muncii, coroborat cu art. 2 din Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, acolo unde este posibil”, a spus Marcel Vela, la finalul ședintei Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Angajatorii au obligația de a asigura dezinfecția frecventă a clanțelor, ușilor precum și a altor suprafețe expuse, precum mese de conferințe, birouri, balustrade, butoane de la lifturi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.