PUȘI LA PLATĂ: S-a lăsat cu amenzi pentru cei care nu au curățat trotuarele

PUȘI LA PLATĂ: S-a lăsat cu amenzi pentru cei care nu au curățat trotuarele

 Trotuarele din Sighetu Marmației încep să iasă de sub nămeți. Astăzi Poliția Locală a ieșit în teren să verifice dacă sighetenii au respectat dispozițile date. Acțiunea s-a lăsat și cu amenzi.

Dacă până acum a tot fost amânată curățarea gheții de pe trotuare, astăzi, după ce s-au ales cu un avertisment  sau  cu o amendă,  proprietarii locuințelor și ai societăților comerciale au început să curețe gheața de pe porțiunile de drum din fața imobilelelor lor. Persoanele care nu respectă aceste dispoziții sunt pasibile de amenzi usturătoare. La un calcul simplu,  pentru deszăpezire este nevoie de cumpărarea câtorva kilograme de sare, de o lopată și un târnăcop, iar costurile nu depășesc 50 de lei. În schimb sancțiunile pentru cei care nu își curăță trotuarele sunt între 500 și 1500 de lei. 
Ținând cont că majoritatea trotuarelor din oraș au fost impracticabile în ultima perioadă, miercuri purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighet, Alina Prisecaru, a declarat că reprezentanții Poliției Locale vor ieși în teren să îi înștiințeze pe sigheteni de obligațiile pe care le au iar cei care nu se vor conforma vor fi sancționați. Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 72/2009,  pentru stabilirea și sancționarea contravenților în domeniul gospodăririi, înreținerii și menținerii curățeniei și protecției mediului în municipiul Sighetu Marmației, societățile comerciale, asociațile de proprietari, instituții publice precum și orice alte persoane juridice sau fizice care își desfășoară activitatea ori au sediul, domiciliul sau reședința pe raza municipiului Sighetu Marmației sunt obligate să curețe zăpada, gheața și deșeurile sau depunerile de pe porțiunea de trotuar, rigolă, podeț sau șanț din fața imobileleor pe care le dețin astfel încât să nu fie stânjenită circulația atuvehiculelor și a pietonilor și să rămână libere gurile de canal.
Și țurțurii de pe acoperișuri reprezintă o problemă. În caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau a ţurţurilor de pe clădirile înalte, proprietarii acestora au obligaţia să ia măsuri de avertizare şi de marcare a perimetrului expus. În situaţia în care clădirea este foarte înaltă şi nu se poate ajunge la ţurţuri decât cu dotările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cetăţenii pot solicita intervenţia echipajelor de pompieri.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.