Legea prin care românii își pot cumpăra vechime la pensie a fost adoptată ieri. De acum aceștia pot să-şi cumpere ani de vechime pentru pensie, chiar şi cu plata în rate. Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative.
Legea a fost votată cu scopul de a crea unele oportunități pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari și care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii. Cu toate acestea părerile oamenilor față de lege sunt împărțite.
„Nu este normal, să nu lucrezi și să ai pensie, nu e corect deloc. Lucrezi și este pensia mică, și dacă nu lucrezi cumperi ani și ai pensie și noi am muncit atâta. Nu este corect deloc, fiecare să muncească și după anii pe care i-a muncit să primească pensie”, a spus o sigheteancă.
„Nu prea e corect că am lucrat niște ani de zile și oricum nu suntem mulțumiți cu pensiile care sunt acuma. Ai muncit atâția ani, să fii plătit după munca depusă, eu așa consider că ar fi bine”, a adăugat o altă femeie.
Sighetenii cred că această lege îi va ajuta pe cei care au muncit în străinătate și nu au vechime, dar și pe cei bolnavi care nu au mai putut să lucreze.
„Pentru tineri e corect, de ce nu. Dacă lucrează în Italia de exemplu și o să aibă vechime, de ce să nu fie bine. Acuma depinde cum luăm lucrurile, cu asigurările și cu toate, vechimea e vechime”, a explicat un bărbat.
„Pentru cei care sunt în floarea vârstei și lucrează în străinătate cred că este binevenită legea, dacă nu este o glumă. Cred că dacă aș fi avut nevoie m-aș fi informat și eu. Plătind CAS-ul, cred că există o formă ca să fie corect”, a precizat o sighetenacă.
„Bună ar fi legea pentru alții care nu au ani. Cei care nu au ani suficienți și sunt blonavi și nu pot să lucreze. Dacă nu e scump, până la diferență aș cumpăra și eu că și așa am plătit pentru cartea de muncă”, a mărturisit o femeie.
Cei care vor să cumpere vechime trebuie să încheie un contract de asigurare socială prin intermediul căruia pot efectua plata contribuției de asigurări sociale. Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială și ultimii 5 ani anteriori acestei date. Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă pentru fiecare dintre lunile pentru care se solicită efectuarea plății în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Lasa un raspuns