Până la venirea autobuzelor electrice, Mara Nord  e nevoită să achiziționeze alte trei autovehicule

Până la sosirea celor șapte autobuze electrice, Mara Nord este obligată să achiziționeze trei autobuze noi, pentru a putea acoperi toate rutele din grafic. Flota actuală e învechită. Bani există, spune conducerea societății Mara Nord, pentru această investiție. Trebuie doar voință din partea Consiliului local.

Din cele 12 autobuze ce fac parte din flota Mara Nord doar șapte sunt funcționale, explică directorul societății, Grigore Șteț.

”Sistemul nostru de operare pe cele șapte trasee pe care operăm la ora actuală, inclusiv externele, ne determină să ținem în priză flota la capacitatea ei maximă, însemnând 12 autobuze. Cele cinci autobuze aduse acum cinci ani din Germania, în 2015, și-au spus cuvântul, și au deja peste un milion de kilometri.  Am adus din Olanda alte șapte autobuze, iată că au trecut doi ani și jumătate, la jumătatea perioadei de durată de funcționare a lor, pe care noi am calculat-o, și încet, încet, își spun și ele cuvântul”, spune Grigore Șteț, directorul societății Mara Nord.

Bani pentru această achiziție există, spune Grigore Șteț.

 ”E un fel de paradox, noi trebuie să obținem obligatoriu, în maxim două săptămâni hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, care este Consiliul local, să completăm flota cu cel puțin trei autobuze second și un microbuz pe care îl vom folosi și pe Valea Cufundoasă și se deschide o dorință motivată de celelalte trasee, pentru traseul de pe Câmpul Negru, pentru că sunt solicitări si din această zonă.  Finanțarea este asigurată pe o societate a Consiliului local, trebuie doar voință”, spune Șteț.

E nevoie de aprobarea Conisliului local pentru a se putea achiziționa aceste autobuze.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.