Numărul copiilor născuţi, în iunie, a fost de 15.850 (9 născuţi-vii la 1.000 locuitori), cu 50 mai mulţi decât în luna mai, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost de 18.859 (10,7 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 2.519 mai puţini decât în luna anterioară, relevă datele provizorii publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică.Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie, de 3.009 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna mai, de 5.578 persoane.Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat în luna iunie a fost de 162 (10,2 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna mai, când a fost de 9,4 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.În ceea ce priveşte rata căsătoriilor, respectiv a divorţurilor, datele citate arată că, în iunie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 10.115 căsătorii (5,8 căsătorii la 1.000 locuitori), în creştere cu 1.279 căsătorii comparativ cu luna precedentă.Totodată, prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat, în aceeaşi perioadă, 2.950 divorţuri (1,68 divorţuri la 1.000 locuitori), cu 648 mai puţine decât în luna mai.Potrivit sursei citate, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.488 în luna iunie faţă de aceeaşi lună din 2010, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mic cu 1.656 faţă de intervalul similar din anul precedent.De asemenea, sporul natural s-a menţinut negativ, de 3.009 persoane, ca şi în luna iunie 2010, de 2.177 persoane, iar numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna iunie 2011 a fost mai mare cu 16 faţă de luna iunie 2010.Numărul căsătoriilor a fost, în luna iunie 2011, faţă de iunie 2010, cu 4.059 mai mare, în timp ce prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 432 divorţuri mai puţine în cea de-a şasea lună a anului în curs faţă de luna similară din 2010.INS precizează că datele demografice valabile pentru anul 2010 sunt definitive, iar pentru acest an date provizorii.AGERPRES
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Numărul naşterilor în creştere, iar cel al deceselor în scădere, în iunie 2011

Lasa un raspuns