Numărul pacienților care li se adresează medicilor în stadii avansate ale unor boli a crescut alarmant în ultimii ani, spun specialiștii. Tocmai de aceea prevenția are un rol extrem de important în sănătate.
Despre boli care în urmă cu 20-30 de ani erau cazuri rare medicii spun că acum sunt la ordinea zilei, din cauza neglijenței pacienților în ceea ce privește grija pentru sănătate.
”A crescut foarte mult numărul cazurilor cu boli în faze avansate de evoluție, în situații grave, boli pe care altădată, acum 30 de ani, le întâlneam foarte rar. De exemplu, aveam pancreatită foarte rar în urgență, acum sunt la ordinea zilei, foarte frecvente cazurile. Este adeărat că între principalii factori favorizanți, alcoolul este pe primul loc, conusmul cronic de alcool. Apoi, pneumonii, în forme severe, sunt cazuri mult mai frecvente față de ceea ce am văzut acum 20 de ani, la fel și insuficiențele renale sunt aproape ca virozele de frecvente, multe la persoane tinere, foarte des întâlnite la bărbați”, spune Claudia Ghițescu, medic primar interne, în cadrul Clinicii Life Support Sighetu Marmaţiei.
Pacienții vin târziu la medic, după ce au încercat acasă mai multe remedii.
”În cazul unei infecții urinare, de exemplu, mulți pacienți se tratează la domiciliu cu băi calde, aspirine, ceaiuri calde, nu trece mult și o iau de la capăt. Apoi, te trezești că are o insuficiență renală, mai ales la persoane tinere, ceea ce nu e bine”, spune medicul specialist.
Unii bolnavi se adresează medicului abia după ce simptomele se agravează.
”De obicei au tendința de a veni atunci când văd că nu mai pot, nu pot să respire, nu pot să doarmă noaptea, n-au aer, li s-au umflat picioarele, le bate inima prea repede, Deci noi îi chemăm la control înainte de a ajunge în această fază, pentru a preveni, pentru că fiecare acutizare a bolii înseamnă un pas înainte a bolii, deci boala sapă în sănătatea ta, în organism. De fiecare dată când bonavul vine așa cum am menționat, îl echilibrezi, dar episodul respectiv pentru care a venit târziu, lasă urme și asta până la urmă duce la scăderea duratei de viață, ai putea trăi mai mult dacă ai avea bunăvoința și înțelepciunea de a asculta sfatul medicului”, precizează dr. Claudia Ghițescu, din cadrul Clinicii Life Support Sighetu Marmaţiei.
Factori favorizanți ai neglijenței ar putea fi și graba de zi cu zi, dar și informarea pacienților de pe internet mai degrabă de a solicita sfatul unui medic. Există numeroase studii care demonstrează că prevenția salvează vieți. Mâncatul sănătos, exercițiile fizice, evitarea tutunului și realizarea constantă a analizelor și a testelor de screening sunt cele mai bune metode prin care o persoană poate avea grija de ea însăși.

Lasa un raspuns