”NOI FURAȚI, EI GRAȚIAȚI”: Noul Guvern a scos lumea în stradă

”NOI FURAȚI, EI GRAȚIAȚI”: Noul Guvern a scos lumea în stradă

 Noul guvern a scos aseară mii de oameni în stradă în toată țara după ce au fost formulate două ordonațe de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal. Manifestanţii au scandat ore în șir împotriva adoptării acestor ordonanțe. 

Ideile guvernului prevăd graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, pentru gravide şi cei care au copii de până în 5 ani în întreţinere. În timpul protestelor oamenii au afișat mesaje precum  “În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi” sau   „Noi furaţi, ei graţiaţi”.
Mulți dintre maramureșeni nu sunt de acord cu ordonanțele  privind 
„Legile astea nu sunt făcute pentru noi, sunt făcute pentru ei. Legea grațierii este pentru demnitarii ăștia care trebuie să facă pușcărie și ca să scape au pus legea, dar acum se vede cum au ieșit tinerii în stradă. Ar trebuie să iasă lumea în stradă pentru că legea asta nu este bună. Nu aș fi dispus să mă alătur, că este frig, ar fi mai bine să fie vara”, a declarat un bărbat. 
Noi suntem împotriva acestei ordonanțe, nu suntem de acord pentru că o să se înmulțească criminalitatea, pentru că o să capete curaj văzând că se grațiază. Ar trebui să se opună oamenii, poate că în astfel de cazuri ne-am mobiliza și am ieși și noi în stradă”, a spus o femeie.
„Nu suntem de acord cu această lege pentru că ies pușlamalele iar. Ar trebui să iasă lumea în stradă. Noi, ardelenii, suntem mai slabi și nu am ieșit, dar ar trebui. Dacă ar fi protest, aș ieși și eu, dar e penibil ce se întâmplă. Sunt falși ei pentru că joacă așa”, a adăugat un alt bărbat.
Miercuri Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.