Sâmbătă, 19 septembrie are loc cea de-a treisprezecea ediție a campaniei ,,Ziua de Curățenie Națională” organizată de Asociația ,,Let’s DO it, Romania!” în toate județele din țara noastră.
Ca în fiecare an, Jandarmeria Maramureș se alătură și de această dată acestei inițiative, mai mulți jandarmi luând parte la activitatea de ecologizare în diferite locații din județul Maramureș.
Scopul campaniei este de a reuni cât mai mulți voluntari pentru a ecologiza zonele naturale ale județului nostru, prilej cu care jandarmii îi încurajează să vină alături de ei toți cei care doresc să contribuie prin acest gest la un mediu mai curat și la o viață mai sănătoasă.
Conform informațiilor furnizate de organizator, în municipiul Baia Mare, punctul de întâlnire pentru voluntari este Stația OJT, între orele 8:30-9:00. Zonele propuse pentru ecologizare vor fi cele din apropierea Barajului Firiza. Transportul este gratuit, se asigură saci și mănuși pentru participanți, atât în Baia Mare, cât și în celelalte localități (informație transmisă de coordonatorul județean Let’s do it, Romania! Prof. Pop Silvia).

Lasa un raspuns