Apropierea sezonului rece ne aduce în atenție provocări majore privind protecția locuințelor și siguranța comunității.
În acest context, conducerea și specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș au participat pe 17 septembrie la conferința ”Acasă în siguranță. Mai responsabili. Mai implicați. Împreună pentru locuitorii din municipiul Baia Mare”, eveniment organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Evenimentul a reunit la aceeași masă autorități locale, reprezentanți ai structurilor din Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, asigurători și membri ai comunității.
Principalele teme abordate au vizat adaptarea comunităților la noile realități:
• Cum afectează dezvoltarea urbană și fenomenele meteo extreme (inundații, viituri, furtuni și alunecări de teren) infrastructura și siguranța localităților din județ.
• Importanța educației, a campaniilor permanente de conștientizare și a parteneriatelor strânse între administrația publică, ISU, asigurători și cetățeni și măsuri de prevenire și protecție a locuințelor.
Statisticile arată că un risc major al incendiilor din gospodării derivă din cauze ușor de prevenit, legate în principal de exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire și a instalațiilor electrice. Pentru a preîntâmpina situațiile de urgență și pentru a ne asigura că trecem cu bine peste sezonul rece, ISU Maramureș vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de siguranță:
Sobele și încălzirea pe lemn:
• Verificați, curățați și reparați sobele înainte de punerea în funcțiune.
• Folosiți exclusiv combustibilul pentru care a fost proiectată soba și nu aprindeți niciodată focul cu lichide inflamabile.
• Protejați podeaua din fața ușii de alimentare cu o tavă metalică.
• Nu lăsați ușile de alimentare deschise în timpul funcționării.
• Depozitați cenușa și jarul stins doar în gropi/recipiente special amenajate, la distanță de siguranță față de materialele combustibile.
Coșurile și burlanele de fum:
• Curățarea și verificarea coșurilor de fum trebuie realizate exclusiv de persoane specializate.
• Izolați termic coșurile față de elementele combustibile ale acoperișului/planșeului și tencuiți-le obligatoriu în spațiul podului pentru a evita scăpările de scântei.
Instalațiile de gaz și centralele termice:
• Respectați întotdeauna ordinea de siguranță la aprindere: activați mai întâi sursa de scânteie, apoi fluxul de gaz.
• Verificați etanșeitatea conductelor doar cu apă și săpun, niciodată cu flacără deschisă.
• Lucrările de montare, proiectare și verificare tehnică trebuie efectuate doar de firme sau personal autorizat.
Instalațiile electrice:
• Evitați improvizațiile . Exemple: siguranțe supradimensionate sau „cu liță”, fire introduse direct în priză fără ștecher, reșouri improvizate.
• Nu suprasolicitați rețeaua electrică conectând mai mulți consumatori mari simultan.
• Nu lăsați aparatele de încălzire electrice sub tensiune fără supraveghere.
Siguranța locuinței și a familiei dumneavoastră începe cu pași simpli de prevenție. Fiți responsabili!

Lasa un raspuns