VIDEO | Măsuri de siguranță impuse la reluarea cursurilor școlare

O dată cu revenirea elevilor în bănci, se pune problema respectării cu strictețe a măsurilor de siguranță pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Elevii care prezintă simptome trebuie să se adreseze medicului de familie sau să solicite efectuarea unui test rapid, care poate fi efectuat chiar în unitatea școlară.

Testarea anti-Covid în școli se poate face cu ajutorul testelor antigen rapide pentru că acestea nu sunt invazive – nu străbat mucoase – ci sunt de tip exudat. La revenirea elevilor la școală, testarea se poate face și la medicul de familie, în cazul în care un elev dezvoltă simptomele bolii, pentru a soluționa problema lipsei personalului medical din școli. Elevii care au simptome de Covid ar trebui să anunțe medicul de familie

”Testele se fac doar atunci când sunt solicitate și desigur asta însemană că părintele sau susținătorul legal al minorului trebuie să solicite acest lucru, altfel nu se aplică de la sine, însă, este foarte important de reținut că toate unitățile de învățământ au luat măsuri cu privire la dezinfectarea spațiilor înainte de reluarea cursurilor, a tot ceea ce poate să însemneu spațiul educațional, astfel încât, elevii să poată merge în siguranță la școală. Sunt puse la dispoziție materialele de igienă în toate spațiile, astfel încât copiii să aibă la dispoziție materiale de dezinfecție, chiar și măști de protecție”, precizează Ligia Duruș, inspector școlar în cadrul ISJ Maramureș.

Începând din 8 februarie, au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.