Maramureş: Turismul rural este pe cale de dispariţie. Autorităţile trebuie să ia măsuri!

Maramureş: Turismul rural este pe cale de dispariţie. Autorităţile trebuie să ia măsuri!

Turismul rural din judeţul Maramureş este pe cale de dispariţie. Acest lucru îl recunosc chiar şi oficialii Direcţiei de Cultură. Indiferent de zona etnografică, vilele impunătoare cu garduri de inox strică arhitectura satului tradiţional pentru care Maramureşul este recunoscut în întreaga lume şi nimeni nu face nimic pentru a salva tradiţia locului. Direcţia de Cultură trage un semnal de alarmă asupra acestui fapt şi cere ajutorul autorităţilor pentru a mai salva ceea ce se mai poate.

Dărâmarea caselor de lemn de la sate, mai vechi de 40 de ani şi asfaltarea uliţelor, doar pentru că în ziua de astăzi multora le place să fie numiţi „domni”, va duce în scurt timp la pierderea turiştilor. "Nouă ne dispar casele de lemn şi nu am reuşit sub nicio formă pe parcursul a zece ani ca să convingem parlamentarii să modifice sau să scoată o lege sau un ordin ca să oprim demolarea caselor de patruzeci de ani. Nu am reuşit cu eforturi incredibile din partea judeţului şi a Sucevei pentru că nu există interes în această zonă. Casele dispar, interesul turistic este foarte mic. În primul rând, turismul din Maramureş era încurajat de aceste uliţe ţărăneşti, de tradiţii, de satele care acum sunt pe cale de dispariţie", a evidenţiat Ioan Marchis, directorul Direcţiei pentru Cultură Maramureş. Direcţia de Cultură Maramureş a tras astăzi un semnal de alarmă asupra acestui subiect şi a dat exemplul altor state europene în care satele tradiţionale sunt conservate cu mare grijă de autorităţi. Iar acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în judeţul nostru. "Nu există programe de interes judeţean, acolo unde există mult patrimoniu, în Maramureş, Suceava, toată Moldova. Nu există programe judeţene pentru anumite modele de construcţie de tip tradiţional. Nu există de la judeţ o anumită constrângere. Să zic că ai optsprezece proiecte tip şi pentru aceste proiecte tip în care se folosesc elemente tradiţionale nu plăteşti impozit trei ani sau eu ştiu mai ce. Nu există aceste facilităţi şi atunci oamenii construiesc case moderne, case urâte, case care nu se potrivesc ambientului şi de cele mai multe ori distrug şi zonele acelea din jurul bisericilor şi aşa mai departe", a mai arătat Ioan Marchiş.

Şeful Direcţiei de Cultură Maramureş a solicitat prefectului judeţului încurajarea construcţiei caselor în mediu rural, cu dotări moderne dar cu elemente de arhitectură tradiţională, pentru a forma un peisaj urbanistic demn pentru un sat tradiţional maramureşean.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.