ISTORIE LOCALĂ: De la Hotel-restaurant Ștefan Rege la Hotel-Cinematograful Minerul până la degradare

Nu există băimărean, născut înainte de anul 2000, care să nu aibă amintiri frumoase legate de clădirea emblematică art nouveau, Hotel-restaurant Ștefan Rege, Hotel-restaurant Ștefan vodă în perioada interbelică, Cinematograful Minerul și restaurantul Ardealul din perioada comunismului și în primul deceniu de după 1989.

Azi privim clădirea cu nostalgie, cu indignare și tristețe, dar totodată ne mândrim cu moștenirea lăsată de înaintașii noștri. Din păcate, odată cu privatizarea a ajuns în mâinile unor persoane private. Prima greșeală în ceea ce privește clădirea, a fost făcută de comuniști, cu toate că era al orașului, construit de Primărie, a fost naționalizat și dat în folosința Oficiului Național de Turism.

Povestea clădirii începe în anul 1874,  în timpul primarului Fésűs Menyhért , când orașul simte nevoia de a avea un hotel, o sală de spectacole și de petreceri. În acea clădire a luat ființă și primul muzeu al orașului. Hotelul este distrus în anul 1905 de un incendiu, flăcările au cuprins și clădirile alăturate.

După ce principalul hotel al orașului a ars, una dintre cele mai urgente sarcini a Primăriei a fost reconstruirea palatului orașului pe locul ruinelor, nu numai din motive estetice, ci și pentru bugetul orașului, deoarece închirierea spațiilor hotelului aducea sume consistente orașului.

Edilii orașului au hotărât în februarie 1906, construirea unui nou hotel, cu restaurant și o sală de teatru pentru 400 de persoane.

Numele hotelului, Hotel-restaurant Ștefan Rege, a fost ales fără multă chibzuință., de sute de ani băimărenii se rugau la Sfântul Ștefan Rege, a fost sfântul ocrotitor al orașului, prima biserică din secolul XIV, Biserica Sfântul Ștefan îi purta numele, turnul Sfântul Ștefan la fel, dar imaginea lui apărea și pe celebra pecetă octogonală al orașului și pe emblema orașului. În zilele noastre îi cinstim memoria de Zilele Sfântul Ștefan.

La concursul de proiecte au fost depuse 15 lucrări sub pseudonim, juriul a ales câștigător lucrarea cu pseudonimul ”Trei lalele desenate”, al arhitecților Jámbor & Dávid din Budapesta, care a proiectat și Catedrala greco-catolică de pe strada Vasile Lucaciu (azi ortodoxă) și cele trei clădiri a Coloniei Pictorilor.

Proiectul cuprindea hotel, un restaurant, o cofetărie, o berărie, sală de recepție și o sală de teatru.

Frumoasa clădire a fost finalizată în toamna anului 1910. Prima recepție a fost organizată în 15 octombrie iar pe 10 noiembrie a fost inaugurat teatrul, numit Lendvay Márton, după actorul și regizorul băimărean care a făcut parte din prima generație de actori al Teatrului Național din Budapesta. A avut roluri principale în piese ale lui Shakespeare, Schiller piese de comedie și operă. În 1844, Lendvay Márton a devnit cetățean de onoare al orașului Baia Mare.

Hotelul avea 52 de camere, din care 30 cu un pat și 22 cu 2 paturi. Era racordat la lumină electrică, avea încălzire cu calorifere și mai multe camere de baie.

În cadrul hotelului funcționa un restaurant clasa I, cu o sală mare și una mai mică.

În sala mare a restaurantului aveau loc diverse activități și evenimente, cele mai frecvente erau expozițiile de pictură și balurile. La restaurant atmosfera era asigurată de trupe de muzică, printre care și de jazz.

Cofetăria, era renumită și ea cu expoziția tablourile prictorilor de la Școala Băimăreană de Pictură. Un articol apărut în anul 1936 în «Neues Wiener Journal», descrie neîntrecutele frumuseţi ale oraşului Baia-Mare și aseamănă cofetăria cu Surshine din München, ori Cafée Muzeum din Viena, căci aici erau expoziţiile permanente ale vestiţilor pictori ai Băii Mari. O vedere trimsisă de la Paris pe adresa Cofetăria Berger, România, fără a se specifica localitatea, a ajuns la destinație.

Evoluția artei cinematografice a făcut ca să se modernizeze și Baia Mare. În anul 1926 a fost achiziționată o mașină mai modernă de proiecție, de fabricație germană. În sala de teatru rulau regulat și filme, atât din Europa cât și din America.

În perioada comunismului sala de teatru a devenit cinematograf redenumit Minerul, hotelul a purtat și el numele Minerul, iar restaurantul ”Ardealul”. În clădire a funcționat și un restaurant ”împinge tava”, berărie, cofetărie, alimentara (azi, singurul spațiu funcțional din clădire), un magazin de pâine și panificație, un magazin de articole de zugrăvit.

În ultimii ani, băimărenii au avut câteva ocazii de a intra în interior, la câteva expoziții organizate de Asociația ”Főtér Fesztivál”, iar anul trecut cu ocazia Anualei de Arhitectură am avut parte de o demonstrație de revitalizare a clădirii și a împrejurimii, de care ne-am bucurat timp de trei zile și am rămas cu speranța că într-o zi se va umple din nou de viață.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.