În perioada 9–11 septembrie, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are loc cea de-a 23-a ediție a Congresului Asociației Geologice Carpato-Balcanice (CBGA 2026). Este pentru prima oară în ultimii 45 de ani când România găzduiește acest eveniment atât de important în comunitatea geologică, la care participă sute de specialiști din peste 20 de țări.
Nouă dintre acești specialiști, din șase țări, au călătorit în ultimele trei zile prin peisajul vulcanic al Maramureșului. Opt dintre ei ca oaspeți, al nouălea, dr. geolog Marinel Kovacs fiindu-le ghid. Excursia lor pre-congres, intitulată ”Vulcanism și activitate hidrotermală în zona vulcanică Miocenă din Munții Oaș-Gutâi”, a inclus vizite la situri geologice importante, marea lor majoritate situate în arealul viitorului Geoparc Gutâi-Maramureș.
Nu putea lipsi din acest „field trip” o vizită la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare, parte din Consorțiul național care organizează congresul, turul muzeului fiind oferit participanților de către directorul instituției, dr. geolog Ioan Denuț.
„Am fost foarte încântat să văd aici, în zona Baia Mare, cât de bogat este patrimoniul vulcanic și ce potențial are pentru geoeducație și pentru un Geoparc. Ar fi foarte important ca localnicii să învețe ce se află în apropierea lor, chiar în curtea lor: cum s-au format aceste dealuri și munți, cât de colorată poate fi istoria ascunsă în aceste roci, cum funcționează natura, cum funcționează vulcanii. Astfel de cunoștințe i-ar putea ajuta, pe de o parte, să fie mândri de locurile în care trăiesc și, pe de altă parte, să protejeze patrimonial natural, ca pe o comoară foarte valoroasă.” (Prof. Szabolcs Harangy, Universitatea din Budapesta, Ungaria)
„Excursia s-a dovedit o experiență extraordinară, în primul rând pentru că ne doream de foarte mult timp să vedem zona Baia Mare. Avem în Croația, atât în muzeu, cât și la universitate, foarte multe cristale provenite din aceste locuri. Marinel a fost un ghid excelent, iar zilele petrecute aici au fost bogate în informații. Iar muzeul arată, la rândul lui, cât de bogată este această zonă.” (Andrea Čobić, Universitatea din Zagreb, Croația)

Lasa un raspuns