VIDEO | Investiții în drumuri în Ieud

Ieudul este printre puținele localități din Maramureș unde majoritatea drumurilor sunt asfaltate. Chiar și așa administrația locală a decis să atragă finanțare pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe o porțiune de drum pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Pe aproximativ un km de drum a fost deja turnat un nou covor asfaltic urmând ca restul lucrărilor să fie executate în aceste zile.

”Cu toate că e o toamnă așa târzie e bună de lucru și la final de an pe fondul de dezvoltare și investiții, un program al Consiliului Județean suntem prinși cu asfaltarea de 3 km a drumului județean, lucrare care se desfășoară în aceste zile. Dacă timpul ține cu noi urmează să terminăm lucrarea cât de repede”, a declarat Nicolae Traian David, primar Ieud.

Administrația locală din Ieud spune că sunt prioritare investițiile în drumuri și lucrările de modernizare a străzilor vor continua.

”Noi din cei 1 milion de euro pe care îi avem prin PNDL am cheltuit aproximativ 25% pe modernizarea drumurilor. Ne mai rămâne 75% tot pentru aranjarea străzilor și pentru betonarea șanțurilor pentru scurgerea apelor pluviale”, a adăugat primarul Nicolae Traian David.

Anul viitor va fi turnat încă un strat de asfalt și pe ulițe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.