VIDEO | În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.931 de cazuri noi de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus. La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 4.931 de cazuri noi de infectare cu Covid 19 și 149 de decese. În județul Maramureș  în ultimele 24 de ore au fost raportate 258 de cazuri noi, aici fiind incluse și cele 194 de cazuri de ieri care nu au fost înregistrate în aplicație.

La nivel național pe secțiile de Terapie Intensivă, situația este alarmantă,  1.187 de persoane fiind internate în stare gravă. Puțin peste 11.000 de teste au fost făcute și prelucrate, în ultima zi. Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști, regulile stabilite pentru localitățile carantinate zonal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.