Ieudul va avea stație de tratare și potabilizare a apei, lucrările s-au făcut în proporție de 40%

Ieudul va avea o stație de tratare și potabilizare a apei. Administrația locală a obținut fonduri europene pentru această investiție, iar o parte din lucrări au fost deja executate, spune primarul Nicolae Traian David.

Valoarea acestei investiții este de peste 4 milioane de lei și sursa de finanțare este AFIR.

”Suntem destul de avansați și cu lucrările la stația de tratare și potabilizare a apei prin fonduri europene, prin programul AFIR-ului. Investiția este de 4.480.000 lei fără TVA. Putem spune că avem aproximativ 40% din lucrări efectuate, timpul a ținut cu noi și s-a lucrat foarte bine. Din 5 km de conductă pentru aducțiune, 3 km deja s-au pus, betoanele sunt turnate și chiar dacă va ninge și îngheța se va putea lucra la structurile metalice”, a spus Nicolae Traian David.

Termenul de execuție a acestei lucrări este sfârșitul anului 2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.