Cei doi soți care au fost implicați luni seara în scandalul de pe strada Grănicerilor din municipiul Baia Mare au fost arestați preventiv pentru ultraj. Ieri, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispuspunerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor două persoane care se aflau în mașina oprită de polițiști, luni seara, pe strada Grănicerilor din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 16 ianuarie, în jurul orelor 20:00, femeia care se afla la volanul mașinii, instigată de soț, a pus în mişcare autoturismul şi a lovit în zona piciorului un lucrător de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Apoi l-a târât pe asfalt pe o distanţă de aproximativ 5 metri. Persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Ieri, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Lasa un raspuns