Crește rata șomajului în Maramureș

Numărul șomerilor înregistrați la nivelul județului Maramureș a crescut în luna august, față de luna iulie. În rândul șomerilor, a acrescut numărul tinerilor care nu s-au încadrat în piața forței de muncă.

Totalul numărului de șomeri înregistrați pe luna august în județul Maramureș este de 6500 de persoane, în ușoară creștere față de luna anterioară,  cu peste o sută de persoane.

”Rata șomajului are valoare de 3,29%, în creștere cu 0, 05 puncte procentuale, față de luna iulie, 2019. În ceea ce privește grupele de vârstă, acolo unde se regăsesc cei mai mulți șomeri, a crescut rata tinerilor șomeri cu vârstă sub 25 de ani, care înregistrează un număr de peste 2000 de persoane, în luna august. Această creștere se datorează mai ales înregistrărilor într-un număr foarte mare în această perioadă, deoarece vorbim despre absolvenții instituțiilor de învățământ, care s-au înregistrat în lunile mai, iunie, iulie și august, astfel în anul 2019 absolvenții înregistrați, promoția 2019, sunt în jur de 1010 persoane, în creștere față de anul trecut cu peste 130 de persoane”, spune Elena Ștefania, purtător de cuvânt AJOFM Maramureș.

Dacă în luna august a crescut rata șomerilor cu vârstă sub 25 de ani, tot o statistică realizată de AJOFM Maramureș, arată că ăn ceea ce privește angajările pe grupele de vârstă, cei mai mulți s-au angajat tot cei din grupa de vârstă sub 25 de ani

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.