VIDEO | Condiții pentru arme și muniții

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Maramureş atrag atenția asupra interdicțiilor stabilite cu privire la portul și folosirea armelor supuse autorizării. Oamenii legii reamintesc care sunt condițiile pe care titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia să le respecte.

Regimul armelor și muniției este unul strict, cu reguli care trebuie respectate întocmai.

”Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.  Păstrarea armelor şi muniţiilor supuse autorizării la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului înscrise în permisul de armă se face în locuri special destinate, respectiv în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, exceptând armele de apărare şi pază, care se pot regăsi asupra titularului. Dulapurile sau, după caz, casetele trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite care să fie asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere, pentru păstrarea muniţiei separat de arme. Armele letale, cu excepţia celor cu destinaţia apărare şi pază, se păstrează neîncărcate cu muniţie”, a precizat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.

Armele supuse autorizării pot fi purtate numai de către titularul permisului, în anumite condiţii. Acestea trebuie să fie asigurate şi să nu fie armate; să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care sunt transportate la armurier; să stea în permanenţă introduse în toc şi ascunse vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze; să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege iar deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.