VIDEO | Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, nevoit să recurgă la colectele mobile în teritoriu

Nevoia de sânge e atât de mare, încât cei de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș e nevoit să recurgă la colectele mobile în teritoriu. Deși se confruntă cu problema unui personal medical redus, Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș reușește să ajungă în fiecare lună la donatorii de la Sighet, Vișeu sau Borșa.

Datorită faptului că cei care se prezintă la Centrul de Transfuzie Sanguină nu sunt în număr suficient, conducerea centrului apelează permanent la colectele mobile în teritoriu, ceea ce presupune că personalul existent în Centrul de Transfuzie se împarte în două echipe. O echipă rămâne la Centrul de Transfuzie și o echipă merge pe teren.

”Aceste acțiuni se fac cu mari eforturi din partea angajaților, având în vedere distanțele mari, precum cele de la Borșa, Sighet, Vișeu. Se pierde foarte mult timp pe drum, iar după ce se încheie recoltarea în teren, se revine la sediul central unde se trece la înregistrarea și procesarea sângelui. Au fost situații în care s-a început activitatea de dimineață și s-a încheiat seara târziu, după miezul nopții, ceea ce presupune ore suplimentare având în vedere numărul redus de personal, suntem de multe ori în imposibilitatea de a asigura colectele mobile întotdeauna atunci când ne dorim”, spune Daniela Veber, director Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș.

Lipsa personalului afectează activitatea celor de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, uneori fiind mecesare eforturi supraomenești pentru a asigura sângele atât de Veber, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Maramureş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.