VIDEO | Bicicletă furată găsită rapid de polițiști. Cu tot cu hoț

A furat o bicicletă, însă nu a reuşit să se bucure mult timp de ea. Poliţiştii au intervenit cu operativitate, iar hoţul, în loc să facă mişcare pe două roţi, s-a ales cu un dosar penal şi riscă să îşi piardă libertatea.

Furtul le-a fost sesizat poliţiştilor din Ulmeni luni. Persoana vătămată a arătat că persoane necunoscute au profitat de faptul că şi-a lăsat bicicleta neasigurată, în apropierea unei locuinţe din Chelinţa, şi au furat-o. La scurt timp, investigaţiile poliţiştilor au relevat că bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 20 din localitate, iar bicicleta furată a fost recuperată şi înapoiată proprietarului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.