VIDEO | DNA a intervenit la un caz de fraudă cu fonduri europene în Maramureș

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, la data faptelor reprezentanți ai unor asociații, pentru săvârșirea unor infracțiuni care au avut ca scop obținerea pe nedrept a unor fonduri europene, în valoare de peste 2 milioane de lei./

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

“În perioada 2012-2014, în cadrul proiectului „Creșterea șanselor de integrare profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de ocrotire la împlinirea vârstei de 18 ani din 3 regiuni ale țării”, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt ar fi depus la Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIRPOSDRU) Regiunea Nord-Vest, mai multe documente false . Documentele respective ar fi fost falsificate chiar de cei doi inculpați care ar fi urmărit obținerea nelegală de fonduri nerambursabile în valoare de 2.027.932 lei.

În baza documentelor falsificate au fost obținute efectiv fonduri nerambursabile în valoare de 205.568 lei, restul fiind oprite la plata de către OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – OIRPOSDRU Regiunea Nord-Vest s-a constituit parte civilă în cauza.

În cauza, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțîn celor doi inculpați. De asemenea, a mai fost dispusă înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente  în mai multe conturi bancare deschise pe numele inculpaților”, au declarat reprezentanții DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauza.Ulterior, la dată de 18 decembrie 2019, în același context, o altă persoană a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției.

“În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina să, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu formă de executare a acesteia, respectiv

– 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioada de 1 an, de la dată rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupă o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are că rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, mai precizează cei de la DNA.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.