Baia Mare: Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin au fost prezenţi la lansarea candidaţilor U.S.L. Maramureș

Baia Mare: Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin au fost prezenţi la lansarea candidaţilor U.S.L. Maramureș

Cei trei co-preşedinţi ai Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu (P.N.L.), Victor Ponta (P.S.D.) şi Daniel Constantin (P.C.) au făcut azi un tur de forţă în judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare, unde au participat la lansarea candidaţilor U.S.L. pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie.

Lansarea celor zece candidaţi U.S.L. a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Baia Mae, în prezenţa a aproximativ 1.000 de invitaţi.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a menţionat, în timpul discursului său, că Uniunea Social Liberală are şanse foarte mari de a câştiga cel mai bun scor electoral la alegerile parlamentare, după 1990. 

Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal: „Astăzi, Uniunea Social Liberală deţine prin reprezentanţii ei poziţiile de conducere şi de reponsabilitate în compleşitoarea majoritate a judeţelor şi a unităţilor administrative, a localităţilor României. Astăzi, Uniunea Social Liberală are un guvern şi un prim-ministru. Astăzi, Uniunea Social Liberală are categoric şanse foarte mari de a câştiga cel mai bun scor lectoral la alegerile parlamentare după 1990. Mesajul meu este, către dumneavoastră toţi, către curajul şi angajamentul dumneavoastră, că greul abia începe pentru că românii ne vor da încrederea. Marea noastră răspundere în faţa lor, a concetăţenilor noştri, şi în faţa istoriei în care noi trăim, este ce vom face cu această încredere. Şi vrem să facem România puternică, aşa cum ea poate să fie, prin resursele ei naturale, umane, de inteligenţă, prin resursele ei de hărnicie şi speranţă. Sunt de acord că pentru Maramureş trebuie făcut mai mult pentru că în totţi aceşti ani, de fiecare dată, am văzut cum de la un guvern la altul, de la o administraţie la alta, există entuziasm, există promisiuni, există aşteptări şi prea puţin din aceste lucruri s-au realizat. Am încredere că de data asta, împreună cu întreaga Românie, Maramureşul va reuşi. Cea mai mare resursă a Maramureşului este onoarea oamenilor lor”.

Despre victoria Uniunii în ziua de 9 decembrie a vorbit şi preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Daniel Constantin, preşedinte Partidul Conservator: „Cred că Uniunea Social Liberală va câştiga fără problemă alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Suntem condamnaţi, după ce vom câştiga alegerile parlamentare, să facem lucruri bune pentru această ţară, să îndrepătăm multe dintre lucrurile care s-au făcut greşit în această perioadă”

De la eveniment nu a lipsit nici preşedintele Partidului Social Liberal, premierul Victor Ponta, care le-a cerut maramureşenilor votul de încredere pentru candidaţii U.S.L.

Victor Ponta, preşedinte Partidul Social Democrat: „Uniunea Social Liberală este o idee şi un proiect mai important decât oricare dintre noi. În 9 decembrie, oamenii vor vota ideea unui nou proiect – Uniunea Social Liberală – îi vor vota pe candidaţii dumneavoastră dar vor aştepta foarte mult de la dumneavoastră, de la preşedintele Consiliului Judeţean, de la primarii USL, de la parlamentarii noştri. Eu vă rog să-i votaţi pe toţi candidaţii, indiferent dacă sunt de la PC, PNL sau PSD, toţi vor fi parlamentari USL. Am nevoie de fiecare vot al lor, de contribuţia fiecăruia dintre ei, nu doar pentru a avea un guvern puternic ci pentru a avea o majoritate prin care să facem legi mai bune, să schimbăm constituţia României, să facem dreptate până la capăt şi să îmi daţi dumneavoastră , parlamentarii dumneavoastră, românii, cel mai mare ajutor de care mai am nevoie ca prim-ministru şi anume un preşedinte cu care să lucrez: Crin Antonescu”, a declarat premierul României.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.