VIDEO | Azi se împlinesc 120 de ani de la nașterea pictorului Traian Bilţiu-Dăncuş

Azi se împlinesc 120 de ani de la nașterea pictorului Traian Bilţiu-Dăncuş. Ca pictor a ramas ancorat în ruralitatea maramureşană pe care a zugrăvit-o în multiple ipostaze, cu har şi o evidentă nostalgie . Deşi format la şcoli de prestigiu în domeniu şi într-un mediu propice dezvoltării mijloacelor de expresie specifice modernismului, Traian Bilţiu-Dăncuş este perceput mai ales ca un exponent al tradiţionalismului, acest fapt fiind generat de temele abordate, aproape exclusiv inspirate de satul şi natura maramureşeană.

Traian Bilțiu Dăncuș s-a născut la 29 noiembrie, 1899. Începând cu anul 1920 urmează cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, după absolvire ocupând un post de profesor la Şcoala Normală din Sighetu Marmatiei. Un an mai târziu pleacă la Paris, pentru a-şi desavârşi studiile. Se întoarce la Sighet în 1927, fiind încadrat la Liceul „Dragos Voda”. După Dictatul de la Viena se refugiază la Bucureşti unde a predat la mai multe şcoli pâna la pensionare.

Ca pictor a ramas ancorat în ruralitatea maramureşană pe care a zugrăvit-o în multiple ipostaze, cu har şi o evidentă nostalgie. Este suficient să enumerăm o parte dintre picturile sale pentru a constata că sufletul său artistic a rămas credincios acestui colţ de ţară: „Pereche maramure-şeană”; „Mulsul măsurii la Săpânţa”; „Biserica din Şes-Ieud”; „Pastorală maramureşeană”; „Moş Vlad din Cuhea”; „Am fost şi-om si”- ultima pictată după plecarea forţată la Bucureşti, fiind de altfel una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale datorită mesajului puternic transmis prin titlu.

Deşi format la şcoli de prestigiu în domeniu şi într-un mediu propice dezvoltării mijloacelor de expresie specifice modernismului, Traian Bilţiu-Dăncuş este perceput mai ales ca un exponent al tradiţionalismului, acest fapt fiind generat de temele abordate, aproape exclusiv inspirate de satul şi natura maramureşeană. Este unul dintre coloniştii băimăreni ai Şcolii de pictură a lui Hillosy Simon, unde a fost prezent în verile anilor 1921, 1922, 1023, 1924 si 1926 .

Traian Bilțiu Dăncuş a pictat frescele din interiorul Bisericii de zid cu hramul „Sfinții Arhangheli” din Sarasău, județul Maramureş, construită în Evul Mediu şi datată undeva între secolele 15-16.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.